Conflict

Conflictele dragul meu sunt ca o cafea tare: prea amare, niciodata suficient de concentrate si intotdeauna lasa urme. Ce fel de conflicte ma intrebi. Nu mai stii?  Cele pe care le avem cand vrei sa ma dizolvi intr-o ceasca de ceai amar iar eu ma agat cu disperare de pliculetul ce atarna pe marginea cestii. Atunci cand tu vrei sa-mi preschimbi fiinta intr-o aglomerare fara forma care sa depinda de tine.Tu dragule vrei sa-mi furi alergarea prin viata si sa ma articulezi doar la fiinta ta! Ah si nu-ti dai seama. De ce nu vezi ca ieri mi-am cautat aripile in dulap si le-am imbratisat ca pe o mireasma a noii vieti? Sau poate ca stii... caci azi nu le-am mai gasit. Erau atarnate candva de coltul stingher al amintirii vietii fara tine. Si tu ma intrebi acum privind peste umarul meu- care colt? Nu ai de unde sa-l stii. Zace ascuns in fiecare secunda a unei lumi trecute. 

Maine as vrea sa plec. Sa imi iau pantofii  cu toc si geanta neagra si sa plec prin lume cu parul prins la spate. Dar vai! nu pot. Sunt inca atasata de tine. -Iti dau drumul! Du-te! mi-ai zis candva. Si atunci ce ma tine pe loc? Intorc privirea si vad franghiile imbibate in parfumul tau, trupul meu frematand sub atingerea ta, vad fiecare gest care mi-a taiat aripile si vad ca nu tu ai fost ci eu. Eu insami mi-am ingradit fiinta si am ramas cu tine chiar inainte sa-mi spui s-o fac. Eu singura m-am inchis in cufarul de vise. Si imi dau seama ca nu este al meu. Eu imi tin visele intr-un dulap...stii coltul stingher de care m-ai intrebat tu?... Noi doi iubitule am devenit o entitate comuna. Traim prin ochii celuilalt, pulsam acelasi ritm, aceeasi bataie... tic-tac, tic-tac, tic-tac... de trei ori apoi pauza. Ce facem noi oare cand inimile se opresc din bataie? Mi-am amintit. Atunci ne sarutam. 

De ce ne intoarcem?

Evoluam. E clar si firesc sa evoluam. Strigam cat ne tin plamanii ca suntem intr-o continua ascensiune spre un tel ce-i drept ambiguu si nu prea bine definit dar care exista si ne asteapta , iar cu toate astea noi, oamenii, ilustrele fapturi ce polueaza Pamantul cu gradul lor minim de inteligenta, noi ne uitam cu admiratie si tanjim cu o expresie tembela spre trecut. Luam ca modele persoane care au trait acum 100, 200, 1000 de ani cu ce motiv? Luam ca model imaginea, de fapt inventia istoricilor despre fiecare personalitate a vremurilor trecute. Istoricii au mai multa imaginatie decat un copil mic. Au creat adevarate icoane din niste oameni simpli, indraznesc sa le spun ,,normali", icoane construite pe piedestalul propriilor lor nevoi de modele.
Revenind insa la dorinta arzatoare a oamenilor de a recapata traditiile trecutului, nu inteleg aceasta tanjire perpetua cu accente obsesive de a reconstrui imaginile persoanelor/ personalitatilor trecute astazi.entru a recrea cu adevarat o imagine trebuie sa-i recreezi intreg contextul social, economic, evolutiv in care a trait, iar aceasta nu este oare o involutie? In cel mai bun caz este o stagnare, un refuz al nostru de a ne lua inima in dinti si a incepe sa ne construim propriul viitor, de a deveni noi poate chiar modele sau macar oameni in acord cu timpurile in care traim. Caci o cautare continua, nelinistita a trecutului si a tot ce a insemnat este un REFUZ de a evolua si mai ales de a fi in tandem cu vremurile in care traim. Suntem niste oamnei sub vreme, de aceea ni se pare totul revoltator.
Intr-adevar, realitatea actuala ne obliga sa reactionam aproape imediat orice modificare dar omul modern este adaptat! De aceea au fost necesare atatea secole de evolutie! Tocmai pentru a putea tine pasul cu acesti oameni care nu se sperie!!! Care poate ca isi tin minte trecutul dar nu il lasa sa le invadeze prezentul si intr-adevar privesc spre viitor. Ei nu sunt super-oameni. Ei nu au evoluat mai repede. Lor insa nu le este teama. NU le este teama sa isi ia inima in dinti si sa strige tare catre viitor: Show me what you got!!!
 Iar trecutul atat de glorios implica multe. Implica orori si atrocitati pe care omul, in contextul actual a gasit modalitatea sa le elimine. Chiar a reusit. De aceea este unde este acum. Datorita faptului ca  agasit solutii la niste ,,probleme" ce pareau imposibil de eradicat. Daca tot vrem sa ne reconstruim acele ,,zile de glorie" sa nu uitam despre perioada in care, pe langa stiinta si tehnologie, nu exista educatie! In care omul era adesea privit ca un intrument. Astazi investim in cultura si educatie pentru un ,,viitor mai bun". Atunci de ce vrem atmosfera de acum 100 de ani cand era ,,liniste si pace"? Repet: istoria si odata cu ea figurile si tipurile umane sunt masti. Masti si decoruri ale unor istorici cu prea mult timp liber.
Haideti sa nu ne mai uitam in trecut. Daca ne inchipuim constiinta/ memoria ca si o cavitate uriasa atunci trecutulul ar trebui sa fie o cutie. Atat. Exista, suntem constienti de ea ca de o parte a corpului nostru dar nu ne impiedica. Viitorul? Ei bine...viitorul ar trebui sa fie restul cavitatii...

Pentru ce avem nevoie de modele?

Societatea actuala promoveaza, mai mult sau mai putin corect, prin mijloace mai mult sau mai putin juste, indivizi, persoane si personalitati care ajung, incet incet sa serveasca drept model unui mare procent din populatia tarii si a lumii in general. Referindu-ne strict la Romania, gradul de implicare al mass- media in ,,educatia" copiilor, adolescentilor si tinerilor din ziua de azi este mult prea mare pentru calitatea advertisingului care se realizeaza si care implica utilizarea unor non-valori drept eroi ai copilariei noastre.
Intr-adevar omul are nevoie de o anumita directie in viata dar de ce este necesara o orientare asemeni unor persoane/personalitati cand este ,,la moda"  individualizarea gandurilor si a ideilor? Intr-o lume in care fiecare tanjeste pentru unicitate, oare acesti pseudo- eroi, de orice natura ar fi ei nu ne transforma pe noi, muritorii de rand, cei care ne uitam ,,de jos " la ei in niste copii ieftine si fara valoare? Unde este atunci unicitatea fiecaruia si trasaturile care ne diferentiaza de celilalti? Daca viata noastra se ghideaza dupa cea a altor persoane oare ideile marete nu au fost deja puse in practica? Nu ne mai putem ridica cu ,,pretentia" de a schimba lumea daca ne autoguvernam dupa niste trasee deja utilizate.

Femeie Vs. Barbat (II)

Barbatul

Opusul femeii. Opusul intregii idei de feminitate. Putere, curaj etc... Oare? De ce in ultima vreme toti "barbatii" isi fac pierce-uri? Oare de ce isi dau unghiile cu lac?:)) De ce se dau cu fond de ten?(da exista si nu sunt putini) Se face o mare confuzie intre metrosexualitate si feminizare. caci da, asta se intampla in ultima vreme, barbatii se feminizeaza. Si e o ciudatenie. Poate mai mare decat homosexualitatea. Aceea era cel putin un fenomen pe cale de intelegere si acceptare. Acum nue nici una nici alta. E metrosexualitate dusa la paroxism, un paroxism superior extrem de daunator. Una e sa se ingrijeasca, si alta sa se supraingrijeasca, sa poarte haine specific prin croi damelor si culori mult prea feminine.
In concluzie, femeile se masculinizeaza iar barbatii se feminizeaza.
Oare sunt singura care vad ceva ciudat in asta ?:))

Femeie Vs. Barbat (I)

Femeia

De la mitul creatiei, la ispitirea Evei si pana in zilele noastre femeia, asa cum o vedem astazi a parcurs un drum sinuos spre a putea egala barbatului. In Biblie, femeia este amintita ca supusa barbatului, ce trebuie sa stea pururi in stanga sa, pentru a-i fi aproape de inima.
Feminitatea damelor s-a modificat dramatic in special in ultimele secole. Daca la inceput a purta pantaloni era o rusine, s-a ajuns la a purta numai pantaloni si la a renunta la fusta, din motive de confort. dar sa ne aducem aminte de stramoasele noastre ale caror fuste ample si corsete stramte le confereau o deceta aparte, o eleganta ucigatoare si aceiasi atitudine de cucerire a lumii ca in zilele noastre. A fi femeie inseamna a fi frumoasa, inseamna a te ingriji, a avea grija constant de cum arati. Ne place sa fim admirate si sa se spuna ca suntem frumoase, insa pentru asta trebuie sa ne ingrijim noi pe noi, sufletul si trupul. Acum cateva decenii Marilyn Monroe facea furori pe scenele Hollywood-iene prin feminitatea s adebordanta si prin flerul exceptional de a cuceri barbatii. Avea o calitate principala- increderea. Daca ai incredere in tine  poti cuceri lumea, poti muta muntii din loc. Daca esti bine dispusa, daca zambesti si daca privesti raul drept in ochi ai sansa sa fi mult mai apreciata decat daca esti dura, implacabila, gri.

Nume. Atat.

De la capat sa notam. Cine a inventat cuvintele de alint? Care a fost idiotul, cretinul sau imbecilul care a inventat dulcegarii siropoase de cea mai joasa speta? Cu ce e mai frumos, mai romantic sa strigi persoana iubita cu alte apelative decat iubita/ iubitul? Am auzit in seara asta o exprimare care a pus capac: insecta. Cum iti arati tu sentimentele pe care zici ca le nutresti prin cuvantul insecta? Sau alte specii de animale, plante, dulciuri, fructe? O persoana nu este o gradina zoo sau o cofetarie. Recunosc, am fost adepta unor astfel de abordari dar, privind retrospectiv imi repugna din toate madularele si din toti neuronii creierului meu. E suficienta o imbratisare pentru a inlocui intregul arsenal de agatat: printesa, papusa si alte specii de plastic. Se impune a face o distinctie clara intre gluma si obisnuinta. Una e sa faci o gluma- doua si alta e sa faci din a spune gargaune sau mai stiu eu ce dupa fiecare te iubesc, cat de neinsemnat ar fi el un obicei constant si pregnant. Incet- incet aceste exprimari se transforma in jigniri fara voie care pot aduce dupa sine un semnal de alarma, un maare semnal de alarma din partea celuilalt. Nu militez degeaba pentru forme simple, concrete, insa pline de incarcatura emotional- afectiva. Asa ca va rog, daca nu sunt singura impotriva suitei de onomatopee menite sa cheme persoana iubita dati un coment cu ok sau de acord. Macar pentru sentimentu ca nu scriu degeaba.

De la capat sa notam alta idee. Cand devine un cuvant de alint o problema? Cand ramane din semnificatia lui initiala doar un ciob care isi face loc in sufletul uman marcat de o relatie anterioara? Va spun eu. Atunci cand il auzi pentru altcineva. O melodie aparuta de curand spune asa ,, aseaza-ti capul unde vrei dar pe umarul meu era locul ei". La fel e si cu apelativele. Atunci cand un cuplu se destrama , toate simbolurile si cuvintele care pentru ei simbolizeaza ceva se pierd. Pur si simplu numai stiu de ele, numai tresar la auzirea unui sunet aparte. Sa revenim la apelative. Personal, cred ca e urat, e doar urat sa ii spui si ei cum i-ai spus celeilalte. daca tot folosesti artificii din astea verbale macar diversifica-te frate, inventeaza. Crezi ca esti mai macho daca ii zici printeso? Nu esti. Esti fraier pentru ca mereu o sa-ti aduca aminte de cine a fost inainte printesa. Si e valabil si pentru fete. Nu spun ca noi suntem mai caste. Insa ceea ce e si mai urat si depaseste granitele fine ale exagerarii si intra in nesimtire pura este ostentatia cu care o arata. De parca tu atat de fraier/a esti si nu-ti dai seama ca o face doar ca sa te enervezi sau doar ca sa te bage in seama.

De la capat sa notam concluzia. Folosirea prea multor dulcegarii duce  la diabet, deci limitati-va doar la ce este necesar. Repetarea apelativelor e Ok dar doar catre aceiasi persoana.
Mi-am incheiat pledoaria impotriva mult prea multor gargauni si albinutze prezente pe strazile din tara asta ;-)

Celei care pleacă

Ion Minulescu

,,Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.

Un cântec trist, adus din alte ţări

De nişte pasări albe – călătoare

Pe-albastrul răzvrătit al altor mări

Un cântec trist, adus de marinarii

Sosiţi din Boston,

Norfolk

Şi New York,

Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii

Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.

Şi-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt’dată un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!"

(1908)