Momentul potrivit

   

Am de multe ori impresia ca oamenii din jurul meu, incluzand-ma si pe mine, amana prea mult luarea unei decizii. De multe ori am fost pusa in fata unei situatii pe care o puteam manevra dupa bunul plac insa teama de penibil, de respingere sau de oprobiu public m-au impiedicat sa actionez. Ce se intampla insa cand ezitam?

   

Initial, daca nu luam acea decizie, daca nu facem acel pas regretam. Regretul ne poate determina sa luam alte decizii, auxiliare celei initiale care ar putea provoca un efecte(negativ) mai mare decat cel de care ne temeam. Sau putem trai cu regretul o buna perioada de vreme gandindu-ne mereu ,,ce-ar fi fost daca?", astfel nu ne multumim cu ce avem in prezent si privim gales catre acel moment din timp in care am fi putut face altfel, cum ni s-ar fi schimbat oare viata daca?

   

Eu sunt de parere ca, la un moment dat in viata fiecare am avut o ,,relatie de umplutura". Ce e aceea? Ei bine atunci cand eziti, atunci cand te gandesti ,,dar daca nu ma place?", ,, fac ceea ce trebuie?" etc. ai nevoie de putin suport sentimental/afectiv si apelezi la.... relatii de umplutura... adica persoane care sunt in momentul potrivit la locul potrivit. Ce se intampla atunci? Pe moment e bine, e foarte bine dar mai apoi regretul revine. Revine si apare inevitabila comparatie. Comparatia intre ce  este si ce ar fi putut fi.

Asadar eu va indemn sa nu ezitati! Oricat de ciudata sau de greu de realizat ar putea parea decizia pe care vreti sa o luati nu ezitati! Incercati si... cine stie?

putere de gelatina

Femeile sunt proaste. Se indragostesc si se prostesc. Nu mai stiu cine sunt, ce vor de fapt de la viata si singurul lor centru de interes e acel EL care le incalzese noaptea cand le ingheata picioarele. Femei puternice, cu o tinuta morala impecabila se topesc ca o inghetata lasata in soare la prima strangere de mana sau imbratisare mai strasnica. Parca le privesti si te minunezi. Pe strada te-ar face praf din doua cuvinte si o uitatura mai ciudata dar cand ajung acasa sau suntt in preajma LUI se transforma in niste mâțe plouate care nu mai leaga doua vorbe intregi.
Dragi barbati, pentru ca ne indragostim de voi suntem asa cum suntem!
Dragi femei, mai răruț ca-i mai draguț. Prea multa indragosteala strica!

Interviu cu o prostituata

Cum si de ce ai inceput? Ca sa practici cea mai veche meserie trebuie sa ai ceva curaj nu-i asa?
Cam mult tupeu ai. Vorbesti in necunostinta de cauza. Vii la mine, cu un aer superior de reporter cu pixu-n mana si ochelari pe nas da'  nu te gandesti ca eu n-am o chiftea in stomac. In loc sa vii buna ziua, sarutmana haideti sa va scot la o pizza ai intrat peste mine, nu stiu ce ai fi vrut sa vezi... ce credeai ca am atarnate curele de piele si clesti pentru sfarcuri? Dar hai sa-ti raspund. Am inceput ca n-aveam bani. Mi-am luat teapa ca nici acum nu am. Am o zi, doua, trei dupa aia ii cheltui si pauza. Sunt liber profesionista nu ma comanda nimeni da' cheltui. Am inceput acum 6 ani. Acum am 25. Calculeaza si tu. Curaj... ehe... odata ce incepi... nu te lasi ca-ti merge. Altceva?
Se uita la mine printre ghemotoacele facute de fumul tigarii ei slim. O tine intre unghiile lungi, rotunde si rosii, cu mici julituri. ,,Trebuie sa-mi fac unghiile si tu ma tii din treaba". Ochii ei mari parca nu exprima nimic. Ma sperie. Pielea ii este atent ingrijita. ,,Nici eu nu ma uit la mine daca arat ca o baba de 80 de ani". 
Ai vrea sa faci altceva? Te-ai opri acum?
Daca as fi vrut... da as fi vrut sa ma marit si sa stau. Sa imi gasesc un bou care sa munceasca si eu sa nu fac nimic. Ce te uiti asa la mine? Nu stiu daca m-as opri; ma pui sa gandesc prea mult. Maicamea asa a facut si i-a mers. Pana a crapat. Cica infarct. Unii zic ca de rea ce era. Ce dracu ma...
Se spune ca sunteti ,,profesioniste". Mai faci sex de placere?
Bai fata tu n-ai de lucru... Normal ca fac sex de placere. Ca e mult, prost si fara rost asta e... macar e varietate. Nu mi-ar placea sa o ard aiurea doar cu unu si sa fac ce-i place lui. M-as plictisi. Suntem pe dracu profesioniste. Sunt unele casnice frigide si vai mortii lor de si-o trag mai bine ca noi. Acu'depinde de fiecare. Nu  am invatat sa fac sex de cand sunt tarfa. Am facut si eu sex ca toti oamenii de pe la 16 ani. Acu' doar experimentez si practic ceea ce orice femeie ar trebui sa stie.
Hai hai altceva ce mai vrei? Mai am si alta treaba.
Ma retrag incet privindu-i actiunile nesupravegheata de vreo pereche de ochi. Isi aprinde a cincea tigara si scoate dintr-un sertaras de la comoda cu oglinda mare si rotunda o sticluta de oja rosie si incepe sa-si retuseze unghiile. Calma, cu gesturi lascive da din maini sa se usuce. Se ridica de pe scaunul capitonat, rotund, cu pete negricioase ce par a fi urme de tigara... ia scrumiera mica, metalica si mult prea plina si o arunca intr-un cos de gunoi si el aproape plin. Camera in care am gasit-o pe tanara are pereti inchisi la culoare- rosiatici, un covor mic in fata comodei, un pat cu baldachin, cea mai curata parte a camerei, pus la loc de cinste- asternuturi de matase, 4 stinghii metalice de care atarna usor fasii de organza si voal- negru cu visiniu.
Stranie experienta, o viata ciudata, un caracter indoielnic.

Studiu de caz: Barfa in mediul urban.

Comunicarea interumana a capatat, in ultima perioada o conotatie noua si total distincta de scopul ei initial. Barfa sau sub forma ei imblanzita zvonul este metoda de supravietuire a adunarilor de la colt de strada, a intalnirilor la cafea si este salvatoarea unei intalniri nereusite; in fond poti intotdeauna vorbi despre alti oameni cand ideile tale sunt epuizate sau lipsesc cu desavarsire.

Pentru prezentul studiu de caz am sa folosesc trei subiecti, notati A, B si C si un zvon X.  Faceti acest exercitiu de imaginatie impreuna cu mine si incercati sa va identificati cu unul dintre cei trei subiecti. Fie intrebarea Q adresata  subiectului A de catre subiectul B in prezenta subietului- observator C. Puterea intrebarii Q de a se transforma in zvonul X este imensa din acest moment. Cum? Printr-un procedeu simplu. Nerabdarea subiecului C de a a astepta reaspunsul subiectului A transforma intrebarea intr-o afirmatie. Avem deci de a face cu afirmatia q provenita din intrebarea Q. De aici inainte subiectul C se departeaza de subiectii A si B care isi continua conversatia. Este necesara transmiterea afirmatiei q unui singur subiect D pentru ca zvonul sa isi gaseasca punctual de infiltrare in discutiile zilnice ale apropiatilor acestuia.

Asa- zisa lene a oamenilor de a trece prin filtrul gandirii orice informatie pe care o percep duce la situatii ca cea descrisa mai sus in care realitatea este complet distorsionata. Nu este asadar necesar sa se ,,inventeze" un anumit concept sau afirmatie, este mai mult decat suficienta o intrebare ce poate fi absolut ridicola sau stupida, un curios, si lipsa puterii de a se apara impotriva cuvintelor. 

Cu totii suntem asadar supusi zvonului, prin simplele intrebari adresate de catre cunoscuti, zvonuri alimentate de oamenii care nu au subiect de discutie (caci viata lor este fada, gandirea lor nu naste idei), asa cum omul civilizat este hranit de cultura, asa si omul inapt de a gasi idei, concepte noi  este hranit de barfa si zvon.

Sex, Yoga si Mancaruri picante

Odata am vrut sa scriu o carte. Inainte de un examen la engleza mi se parea o modalitate mai atractiva de a-mi exersa abilitatile in scris decat compuneri cu cap si coada dar fara legatura intre ele. Am scris un capitol. ,,Murder in the Cathedral" se numea cartea mea ce se vroia a fi un roman politist. Dupa circa doua saptamani de cazna am abandonat si m-am intors la eseurile mele despre era IT si voluntariat. 

De ceva vreme insa imi imaginez intreaga viata asemeni unei carti. Si de mult ma gandesc ce tip de carte ar fi. Influenta hollywoodiana a Sex and the City, Lipstick Jungle s.a. dar si fina psihologie a lui Gregory House insumata cu siropul din Grey's Anatomy m-au facut sa reflectez la propria mea persoana si sa incep sa imi rezum viata in cateva cuvinte zilnic. Initial, ideea a venit sub forma prezentului blog care, incet, incet s-a transformat in expresia refularii mele totale materializata in cateva versuri mediocre, incropite sumar si in graba ,,evoluand" pana la abandonul total. Apetitul mi-a fost redeschis prin intermediul unui alt blog. Unicul lucru care imi lipsea a fost inspiratia. Zeci de postari au ramas la stadiul de schita deoarece abilitatile mele de redactarea a unui articol s-au subrezit in lipsa de uzura. 

Revenind la cartea care as vrea sa cuprinda ,,povestea vietii mele" titlul ar putea fi, fara exagerare ,,Sex, Yoga si Mancaruri picante". Consider ca o atfel de intitulare necesita cateva lamuriri asa ca iata-le: Ideea mi-a venit ieri cand ma intorceam acasa de la liceu iar componenetele ei sunt pe cat e diferite pe atat de similare. Cum orice fata/ femeie vrea sa se simta bine in pielea ei, maratonul kilogramelor in minus si a tenului perfect nu m-a ocolit. Superficialitatea acestor nebuloase deseori fara sens si care au unicul rol sa transforme fetele/femeile in snoabe care discuta exclusiv despre ultimul tip de dieta si noile exercitii de aerobic m-a facut sa vreau sa imi rezum viata in 3 termeni: sex- exercitiu cardio, arde calorii; yoga- stretching, stare de bine general; mancaruri picante- in loc de orice dieta si un motiv in plus sa comanzi unui chelner dragut ,, cu extra chilly va rog" cu un zambet larg pe fata.

Superficial? Poate ca da. Total lipsit de profunzime? Nu prea cred. In lumea zilelor noastre in care fiecare vrea sa fie un model pentru fiecare, noua ne lipseste unicitatea, ne lipseste curajul, ne incurca mentalitatile comuniste ale altora chiar daca noi nu le avem!!! Vrem sa fim nonconformisti dar ne uitam in stanga si in dreapta la privirile celorlalti!

Va indemn doar atat- indrazniti! Indrazniti sa raspundeti la vesnica intrebare: - cum reusesti sa arati asa bine? cu simplul ,,sex, yoga si mancaruri picante!

E (ne)voie sa avem prieteni?

Un cliseu atat de des intalnit incat eu insami m-am saturat de cate ori am citit fraze, citate, povesti si carti despre prieteni care sunt acolo doar cand au nevoie de ceva. Stiu ca fiecare dintre noi facem gafe, stricam prietenii si ca internetul este plin de astfel de siroposenii dar trebuie sa ma manifest!

Odata ce scoti o persoana din zona de ,,cunostinte" si tu insuti o ridici la gradul de ,,prieten" sau macar persoana mai apropiata ce te determina pe tine sa ii iei acest cvasiprivilegiu? Fara avertisment incepi sa te indepartezi iar celelalt te priveste cum dispari.

 Dar oare tu, prieten al meu, te-ai gandit ca si tu erai prietenul meu nu numai eu al tau? sau mandria ta este prea mare si nu vrei sa recunosti? Mai stii cand veneai cu sufletul in mii de bucatele si te acultam si te ajutam sa il lipesti la loc? Nu dragul meu prieten nu mai tii minte. Tu vezi greseli, tu vezi certuri tu vezi totul negru. Si nu e prima data. Caci nu vii la mine cand nu mai stii ce sa faci, de fapt cand ai nevoie de cineva care sa spuna da, da ,da, da e bine cum faci tu. Dupa o lunga absenta cand imi uiti numarul de telefon in timp ce eu te am pe spee- dial te intorci si eu sunt acolo. Dupa ce mi-am incredintat sufletul tie tu....? Tu uiti si dispari.
Asa ca dragul meu prieten, te rog doar sa-ti amintesti zilele cand am fost acolo. Iar daca tu nu m-ai considerat niciodata prieten atunci... E vina mea. 

Mi-am incheiat mini- pledoaria in favoarea prieteniei, pentru ca articolul meu sa intre in seria de clisee- acolo doar cand au nevoie. 

Restul... e praf

Inspiratie de aici.

Avem nevoie de oameni. Noi, fiintele rationale, independente ale secolului 21 avem nevoie de oameni langa noi, oameni care, surprinzator sa ne spuna ce sa facem. Acesti oameni au definitii poetice, metaforice si alte expresii care sa ii identifice cand, de fapt, ei sunt prieteni. Ma autointitulez naiva caci adesea confund cunostintele, amicii si colegii cu prietenii si ii integrez in universul pe care il am rezervat numai pentru ei. 

Daca ar fi sa o desenez viata mea ar fi o camera. Pardoseala si peretii ar fi familia- cei care raman atunci cand universul se goleste. Dulapurile, ticsite de hartii, carti, caiete si haine ar fi memoria- lucrurile pe care le stiu dar pe care nu le folosesc intotdeauna- baza pe care se articuleaza intreaga-mi fiinta. Prezentul ar fi un colt de atelier- intotdeauna prafuit de amintiri, niciodata statornic si mereu pe cale sa se prabuseasca. Pe peretele de langa el se afla cuie in care sunt atarnate chei, dar si cuie goale. Cheile sunt de la sertarele dulapurilor- sunt cele care imi permit sa accesez fisierele memoriei- indrumatorii mei- profesorii care au fost, sunt, iar spatiile goale- pentru cei care vor veni. O oglinda ingusta, dreptunghiulara, cu margini ascutite ar fi reflexia sentimentelor mele; o oglinda care se tulbura, se innegreste, se sparge si se lipeste singura la loc. Dar ce se intampla cand se schimba oglinda? Eu! Eu imi plang de mila, micsorata in mijlocul mizeriei care s-a facut in camera... Si uneori nu gasesc solutii- nu stiu cum sa ma reasamblez. Vorbeam de prieteni- ei... ei bine ei sunt praful. Da praful. Praful care imi intra in ochi si nu ma lasa sa stau, care ma obliga sa ma ridic, si in incercarea mea disperata de a scapa de el.... se face curat in camera. Asta fac prietenii- sunt enervanti cand te intreaba ,, ce ai?”, ,,ce ai patit?” dar ei te fac sa uiti... si sa vezi ca de fapt oglinda se repara de la sine, aerul din camera mea imaginara este timpul- unicul asupra caruia nu am control, pe care nu pot sa-l masor, caci nu stiu cand se va sfarsi.

Asadar, va invit sa va bucurati de praful din viata dumneavoastra, caci el va face sa-l urmariti, iar in goana aceea nebuna uitati... pur si simplu uitati si constatati ca aveti un zambet pe fata... cand totul pare negru radeti... radeti cu pofta de rasul molipsitor al prietenului dumneavoastra.