Interviu cu o prostituata

Cum si de ce ai inceput? Ca sa practici cea mai veche meserie trebuie sa ai ceva curaj nu-i asa?
Cam mult tupeu ai. Vorbesti in necunostinta de cauza. Vii la mine, cu un aer superior de reporter cu pixu-n mana si ochelari pe nas da'  nu te gandesti ca eu n-am o chiftea in stomac. In loc sa vii buna ziua, sarutmana haideti sa va scot la o pizza ai intrat peste mine, nu stiu ce ai fi vrut sa vezi... ce credeai ca am atarnate curele de piele si clesti pentru sfarcuri? Dar hai sa-ti raspund. Am inceput ca n-aveam bani. Mi-am luat teapa ca nici acum nu am. Am o zi, doua, trei dupa aia ii cheltui si pauza. Sunt liber profesionista nu ma comanda nimeni da' cheltui. Am inceput acum 6 ani. Acum am 25. Calculeaza si tu. Curaj... ehe... odata ce incepi... nu te lasi ca-ti merge. Altceva?
Se uita la mine printre ghemotoacele facute de fumul tigarii ei slim. O tine intre unghiile lungi, rotunde si rosii, cu mici julituri. ,,Trebuie sa-mi fac unghiile si tu ma tii din treaba". Ochii ei mari parca nu exprima nimic. Ma sperie. Pielea ii este atent ingrijita. ,,Nici eu nu ma uit la mine daca arat ca o baba de 80 de ani". 
Ai vrea sa faci altceva? Te-ai opri acum?
Daca as fi vrut... da as fi vrut sa ma marit si sa stau. Sa imi gasesc un bou care sa munceasca si eu sa nu fac nimic. Ce te uiti asa la mine? Nu stiu daca m-as opri; ma pui sa gandesc prea mult. Maicamea asa a facut si i-a mers. Pana a crapat. Cica infarct. Unii zic ca de rea ce era. Ce dracu ma...
Se spune ca sunteti ,,profesioniste". Mai faci sex de placere?
Bai fata tu n-ai de lucru... Normal ca fac sex de placere. Ca e mult, prost si fara rost asta e... macar e varietate. Nu mi-ar placea sa o ard aiurea doar cu unu si sa fac ce-i place lui. M-as plictisi. Suntem pe dracu profesioniste. Sunt unele casnice frigide si vai mortii lor de si-o trag mai bine ca noi. Acu'depinde de fiecare. Nu  am invatat sa fac sex de cand sunt tarfa. Am facut si eu sex ca toti oamenii de pe la 16 ani. Acu' doar experimentez si practic ceea ce orice femeie ar trebui sa stie.
Hai hai altceva ce mai vrei? Mai am si alta treaba.
Ma retrag incet privindu-i actiunile nesupravegheata de vreo pereche de ochi. Isi aprinde a cincea tigara si scoate dintr-un sertaras de la comoda cu oglinda mare si rotunda o sticluta de oja rosie si incepe sa-si retuseze unghiile. Calma, cu gesturi lascive da din maini sa se usuce. Se ridica de pe scaunul capitonat, rotund, cu pete negricioase ce par a fi urme de tigara... ia scrumiera mica, metalica si mult prea plina si o arunca intr-un cos de gunoi si el aproape plin. Camera in care am gasit-o pe tanara are pereti inchisi la culoare- rosiatici, un covor mic in fata comodei, un pat cu baldachin, cea mai curata parte a camerei, pus la loc de cinste- asternuturi de matase, 4 stinghii metalice de care atarna usor fasii de organza si voal- negru cu visiniu.
Stranie experienta, o viata ciudata, un caracter indoielnic.

Studiu de caz: Barfa in mediul urban.

Comunicarea interumana a capatat, in ultima perioada o conotatie noua si total distincta de scopul ei initial. Barfa sau sub forma ei imblanzita zvonul este metoda de supravietuire a adunarilor de la colt de strada, a intalnirilor la cafea si este salvatoarea unei intalniri nereusite; in fond poti intotdeauna vorbi despre alti oameni cand ideile tale sunt epuizate sau lipsesc cu desavarsire.

Pentru prezentul studiu de caz am sa folosesc trei subiecti, notati A, B si C si un zvon X.  Faceti acest exercitiu de imaginatie impreuna cu mine si incercati sa va identificati cu unul dintre cei trei subiecti. Fie intrebarea Q adresata  subiectului A de catre subiectul B in prezenta subietului- observator C. Puterea intrebarii Q de a se transforma in zvonul X este imensa din acest moment. Cum? Printr-un procedeu simplu. Nerabdarea subiecului C de a a astepta reaspunsul subiectului A transforma intrebarea intr-o afirmatie. Avem deci de a face cu afirmatia q provenita din intrebarea Q. De aici inainte subiectul C se departeaza de subiectii A si B care isi continua conversatia. Este necesara transmiterea afirmatiei q unui singur subiect D pentru ca zvonul sa isi gaseasca punctual de infiltrare in discutiile zilnice ale apropiatilor acestuia.

Asa- zisa lene a oamenilor de a trece prin filtrul gandirii orice informatie pe care o percep duce la situatii ca cea descrisa mai sus in care realitatea este complet distorsionata. Nu este asadar necesar sa se ,,inventeze" un anumit concept sau afirmatie, este mai mult decat suficienta o intrebare ce poate fi absolut ridicola sau stupida, un curios, si lipsa puterii de a se apara impotriva cuvintelor. 

Cu totii suntem asadar supusi zvonului, prin simplele intrebari adresate de catre cunoscuti, zvonuri alimentate de oamenii care nu au subiect de discutie (caci viata lor este fada, gandirea lor nu naste idei), asa cum omul civilizat este hranit de cultura, asa si omul inapt de a gasi idei, concepte noi  este hranit de barfa si zvon.

Sex, Yoga si Mancaruri picante

Odata am vrut sa scriu o carte. Inainte de un examen la engleza mi se parea o modalitate mai atractiva de a-mi exersa abilitatile in scris decat compuneri cu cap si coada dar fara legatura intre ele. Am scris un capitol. ,,Murder in the Cathedral" se numea cartea mea ce se vroia a fi un roman politist. Dupa circa doua saptamani de cazna am abandonat si m-am intors la eseurile mele despre era IT si voluntariat. 

De ceva vreme insa imi imaginez intreaga viata asemeni unei carti. Si de mult ma gandesc ce tip de carte ar fi. Influenta hollywoodiana a Sex and the City, Lipstick Jungle s.a. dar si fina psihologie a lui Gregory House insumata cu siropul din Grey's Anatomy m-au facut sa reflectez la propria mea persoana si sa incep sa imi rezum viata in cateva cuvinte zilnic. Initial, ideea a venit sub forma prezentului blog care, incet, incet s-a transformat in expresia refularii mele totale materializata in cateva versuri mediocre, incropite sumar si in graba ,,evoluand" pana la abandonul total. Apetitul mi-a fost redeschis prin intermediul unui alt blog. Unicul lucru care imi lipsea a fost inspiratia. Zeci de postari au ramas la stadiul de schita deoarece abilitatile mele de redactarea a unui articol s-au subrezit in lipsa de uzura. 

Revenind la cartea care as vrea sa cuprinda ,,povestea vietii mele" titlul ar putea fi, fara exagerare ,,Sex, Yoga si Mancaruri picante". Consider ca o atfel de intitulare necesita cateva lamuriri asa ca iata-le: Ideea mi-a venit ieri cand ma intorceam acasa de la liceu iar componenetele ei sunt pe cat e diferite pe atat de similare. Cum orice fata/ femeie vrea sa se simta bine in pielea ei, maratonul kilogramelor in minus si a tenului perfect nu m-a ocolit. Superficialitatea acestor nebuloase deseori fara sens si care au unicul rol sa transforme fetele/femeile in snoabe care discuta exclusiv despre ultimul tip de dieta si noile exercitii de aerobic m-a facut sa vreau sa imi rezum viata in 3 termeni: sex- exercitiu cardio, arde calorii; yoga- stretching, stare de bine general; mancaruri picante- in loc de orice dieta si un motiv in plus sa comanzi unui chelner dragut ,, cu extra chilly va rog" cu un zambet larg pe fata.

Superficial? Poate ca da. Total lipsit de profunzime? Nu prea cred. In lumea zilelor noastre in care fiecare vrea sa fie un model pentru fiecare, noua ne lipseste unicitatea, ne lipseste curajul, ne incurca mentalitatile comuniste ale altora chiar daca noi nu le avem!!! Vrem sa fim nonconformisti dar ne uitam in stanga si in dreapta la privirile celorlalti!

Va indemn doar atat- indrazniti! Indrazniti sa raspundeti la vesnica intrebare: - cum reusesti sa arati asa bine? cu simplul ,,sex, yoga si mancaruri picante!

E (ne)voie sa avem prieteni?

Un cliseu atat de des intalnit incat eu insami m-am saturat de cate ori am citit fraze, citate, povesti si carti despre prieteni care sunt acolo doar cand au nevoie de ceva. Stiu ca fiecare dintre noi facem gafe, stricam prietenii si ca internetul este plin de astfel de siroposenii dar trebuie sa ma manifest!

Odata ce scoti o persoana din zona de ,,cunostinte" si tu insuti o ridici la gradul de ,,prieten" sau macar persoana mai apropiata ce te determina pe tine sa ii iei acest cvasiprivilegiu? Fara avertisment incepi sa te indepartezi iar celelalt te priveste cum dispari.

 Dar oare tu, prieten al meu, te-ai gandit ca si tu erai prietenul meu nu numai eu al tau? sau mandria ta este prea mare si nu vrei sa recunosti? Mai stii cand veneai cu sufletul in mii de bucatele si te acultam si te ajutam sa il lipesti la loc? Nu dragul meu prieten nu mai tii minte. Tu vezi greseli, tu vezi certuri tu vezi totul negru. Si nu e prima data. Caci nu vii la mine cand nu mai stii ce sa faci, de fapt cand ai nevoie de cineva care sa spuna da, da ,da, da e bine cum faci tu. Dupa o lunga absenta cand imi uiti numarul de telefon in timp ce eu te am pe spee- dial te intorci si eu sunt acolo. Dupa ce mi-am incredintat sufletul tie tu....? Tu uiti si dispari.
Asa ca dragul meu prieten, te rog doar sa-ti amintesti zilele cand am fost acolo. Iar daca tu nu m-ai considerat niciodata prieten atunci... E vina mea. 

Mi-am incheiat mini- pledoaria in favoarea prieteniei, pentru ca articolul meu sa intre in seria de clisee- acolo doar cand au nevoie. 

Restul... e praf

Inspiratie de aici.

Avem nevoie de oameni. Noi, fiintele rationale, independente ale secolului 21 avem nevoie de oameni langa noi, oameni care, surprinzator sa ne spuna ce sa facem. Acesti oameni au definitii poetice, metaforice si alte expresii care sa ii identifice cand, de fapt, ei sunt prieteni. Ma autointitulez naiva caci adesea confund cunostintele, amicii si colegii cu prietenii si ii integrez in universul pe care il am rezervat numai pentru ei. 

Daca ar fi sa o desenez viata mea ar fi o camera. Pardoseala si peretii ar fi familia- cei care raman atunci cand universul se goleste. Dulapurile, ticsite de hartii, carti, caiete si haine ar fi memoria- lucrurile pe care le stiu dar pe care nu le folosesc intotdeauna- baza pe care se articuleaza intreaga-mi fiinta. Prezentul ar fi un colt de atelier- intotdeauna prafuit de amintiri, niciodata statornic si mereu pe cale sa se prabuseasca. Pe peretele de langa el se afla cuie in care sunt atarnate chei, dar si cuie goale. Cheile sunt de la sertarele dulapurilor- sunt cele care imi permit sa accesez fisierele memoriei- indrumatorii mei- profesorii care au fost, sunt, iar spatiile goale- pentru cei care vor veni. O oglinda ingusta, dreptunghiulara, cu margini ascutite ar fi reflexia sentimentelor mele; o oglinda care se tulbura, se innegreste, se sparge si se lipeste singura la loc. Dar ce se intampla cand se schimba oglinda? Eu! Eu imi plang de mila, micsorata in mijlocul mizeriei care s-a facut in camera... Si uneori nu gasesc solutii- nu stiu cum sa ma reasamblez. Vorbeam de prieteni- ei... ei bine ei sunt praful. Da praful. Praful care imi intra in ochi si nu ma lasa sa stau, care ma obliga sa ma ridic, si in incercarea mea disperata de a scapa de el.... se face curat in camera. Asta fac prietenii- sunt enervanti cand te intreaba ,, ce ai?”, ,,ce ai patit?” dar ei te fac sa uiti... si sa vezi ca de fapt oglinda se repara de la sine, aerul din camera mea imaginara este timpul- unicul asupra caruia nu am control, pe care nu pot sa-l masor, caci nu stiu cand se va sfarsi.

Asadar, va invit sa va bucurati de praful din viata dumneavoastra, caci el va face sa-l urmariti, iar in goana aceea nebuna uitati... pur si simplu uitati si constatati ca aveti un zambet pe fata... cand totul pare negru radeti... radeti cu pofta de rasul molipsitor al prietenului dumneavoastra.

Conflict

Conflictele dragul meu sunt ca o cafea tare: prea amare, niciodata suficient de concentrate si intotdeauna lasa urme. Ce fel de conflicte ma intrebi. Nu mai stii?  Cele pe care le avem cand vrei sa ma dizolvi intr-o ceasca de ceai amar iar eu ma agat cu disperare de pliculetul ce atarna pe marginea cestii. Atunci cand tu vrei sa-mi preschimbi fiinta intr-o aglomerare fara forma care sa depinda de tine.Tu dragule vrei sa-mi furi alergarea prin viata si sa ma articulezi doar la fiinta ta! Ah si nu-ti dai seama. De ce nu vezi ca ieri mi-am cautat aripile in dulap si le-am imbratisat ca pe o mireasma a noii vieti? Sau poate ca stii... caci azi nu le-am mai gasit. Erau atarnate candva de coltul stingher al amintirii vietii fara tine. Si tu ma intrebi acum privind peste umarul meu- care colt? Nu ai de unde sa-l stii. Zace ascuns in fiecare secunda a unei lumi trecute. 

Maine as vrea sa plec. Sa imi iau pantofii  cu toc si geanta neagra si sa plec prin lume cu parul prins la spate. Dar vai! nu pot. Sunt inca atasata de tine. -Iti dau drumul! Du-te! mi-ai zis candva. Si atunci ce ma tine pe loc? Intorc privirea si vad franghiile imbibate in parfumul tau, trupul meu frematand sub atingerea ta, vad fiecare gest care mi-a taiat aripile si vad ca nu tu ai fost ci eu. Eu insami mi-am ingradit fiinta si am ramas cu tine chiar inainte sa-mi spui s-o fac. Eu singura m-am inchis in cufarul de vise. Si imi dau seama ca nu este al meu. Eu imi tin visele intr-un dulap...stii coltul stingher de care m-ai intrebat tu?... Noi doi iubitule am devenit o entitate comuna. Traim prin ochii celuilalt, pulsam acelasi ritm, aceeasi bataie... tic-tac, tic-tac, tic-tac... de trei ori apoi pauza. Ce facem noi oare cand inimile se opresc din bataie? Mi-am amintit. Atunci ne sarutam. 

De ce ne intoarcem?

Evoluam. E clar si firesc sa evoluam. Strigam cat ne tin plamanii ca suntem intr-o continua ascensiune spre un tel ce-i drept ambiguu si nu prea bine definit dar care exista si ne asteapta , iar cu toate astea noi, oamenii, ilustrele fapturi ce polueaza Pamantul cu gradul lor minim de inteligenta, noi ne uitam cu admiratie si tanjim cu o expresie tembela spre trecut. Luam ca modele persoane care au trait acum 100, 200, 1000 de ani cu ce motiv? Luam ca model imaginea, de fapt inventia istoricilor despre fiecare personalitate a vremurilor trecute. Istoricii au mai multa imaginatie decat un copil mic. Au creat adevarate icoane din niste oameni simpli, indraznesc sa le spun ,,normali", icoane construite pe piedestalul propriilor lor nevoi de modele.
Revenind insa la dorinta arzatoare a oamenilor de a recapata traditiile trecutului, nu inteleg aceasta tanjire perpetua cu accente obsesive de a reconstrui imaginile persoanelor/ personalitatilor trecute astazi.entru a recrea cu adevarat o imagine trebuie sa-i recreezi intreg contextul social, economic, evolutiv in care a trait, iar aceasta nu este oare o involutie? In cel mai bun caz este o stagnare, un refuz al nostru de a ne lua inima in dinti si a incepe sa ne construim propriul viitor, de a deveni noi poate chiar modele sau macar oameni in acord cu timpurile in care traim. Caci o cautare continua, nelinistita a trecutului si a tot ce a insemnat este un REFUZ de a evolua si mai ales de a fi in tandem cu vremurile in care traim. Suntem niste oamnei sub vreme, de aceea ni se pare totul revoltator.
Intr-adevar, realitatea actuala ne obliga sa reactionam aproape imediat orice modificare dar omul modern este adaptat! De aceea au fost necesare atatea secole de evolutie! Tocmai pentru a putea tine pasul cu acesti oameni care nu se sperie!!! Care poate ca isi tin minte trecutul dar nu il lasa sa le invadeze prezentul si intr-adevar privesc spre viitor. Ei nu sunt super-oameni. Ei nu au evoluat mai repede. Lor insa nu le este teama. NU le este teama sa isi ia inima in dinti si sa strige tare catre viitor: Show me what you got!!!
 Iar trecutul atat de glorios implica multe. Implica orori si atrocitati pe care omul, in contextul actual a gasit modalitatea sa le elimine. Chiar a reusit. De aceea este unde este acum. Datorita faptului ca  agasit solutii la niste ,,probleme" ce pareau imposibil de eradicat. Daca tot vrem sa ne reconstruim acele ,,zile de glorie" sa nu uitam despre perioada in care, pe langa stiinta si tehnologie, nu exista educatie! In care omul era adesea privit ca un intrument. Astazi investim in cultura si educatie pentru un ,,viitor mai bun". Atunci de ce vrem atmosfera de acum 100 de ani cand era ,,liniste si pace"? Repet: istoria si odata cu ea figurile si tipurile umane sunt masti. Masti si decoruri ale unor istorici cu prea mult timp liber.
Haideti sa nu ne mai uitam in trecut. Daca ne inchipuim constiinta/ memoria ca si o cavitate uriasa atunci trecutulul ar trebui sa fie o cutie. Atat. Exista, suntem constienti de ea ca de o parte a corpului nostru dar nu ne impiedica. Viitorul? Ei bine...viitorul ar trebui sa fie restul cavitatii...