Am de multe ori impresia ca oamenii din jurul meu, incluzand-ma si pe mine, amana prea mult luarea unei decizii. De multe ori am fost pusa in fata unei situatii pe care o puteam manevra dupa bunul plac insa teama de penibil, de respingere sau de oprobiu public m-au impiedicat sa actionez. Ce se intampla insa cand ezitam?
Initial, daca nu luam acea decizie, daca nu facem acel pas regretam. Regretul ne poate determina sa luam alte decizii, auxiliare celei initiale care ar putea provoca un efecte(negativ) mai mare decat cel de care ne temeam. Sau putem trai cu regretul o buna perioada de vreme gandindu-ne mereu ,,ce-ar fi fost daca?", astfel nu ne multumim cu ce avem in prezent si privim gales catre acel moment din timp in care am fi putut face altfel, cum ni s-ar fi schimbat oare viata daca?
Eu sunt de parere ca, la un moment dat in viata fiecare am avut o ,,relatie de umplutura". Ce e aceea? Ei bine atunci cand eziti, atunci cand te gandesti ,,dar daca nu ma place?", ,, fac ceea ce trebuie?" etc. ai nevoie de putin suport sentimental/afectiv si apelezi la.... relatii de umplutura... adica persoane care sunt in momentul potrivit la locul potrivit. Ce se intampla atunci? Pe moment e bine, e foarte bine dar mai apoi regretul revine. Revine si apare inevitabila comparatie. Comparatia intre ce este si ce ar fi putut fi.
Asadar eu va indemn sa nu ezitati! Oricat de ciudata sau de greu de realizat ar putea parea decizia pe care vreti sa o luati nu ezitati! Incercati si... cine stie?
