Atentie, se inchid usile. Urmeaza statia Politehnica cu peronul pe partea stanga. Trenul circula in directia Preciziei.
Ma ridic incet de pe scaun. Sunt intotdeuna facscinata de imaginea acestei parti a drumului. Un grafitti colorat imbraca distanta dintre Eroilor si Politehnica. In metrou te simti claustrat. In zona aceasta nu. Tineretea si naluca studenteasca au triumfat, s-au multiplicat si imbibat in esenta spatiului subteran colorat, extins, plin de savoare. Fulare colorate, esarfe de matase, bocanci galbeni si rosii, fete cu chipuri luminate de adierea pura a vietii plina de tumult, baieti afundati in imaginea unui joc de pe gadgeturile nelipsite, imagine ce li se reflecta pe fata ingandurata, plina de bucuria si suferinta unei varste a imposibilului, a inefabilului atins. Genti, ghiozdane, caiete fel de fel, colorate si caraghioase, un Isarlik al culorilor, al variatiilor rasiale, al preferintelor, al felului de a trai. Asta e Politehnica. Un mare tot al tinerilor dornici sa devina ingineri, sa li se ,,deschida mintea", sa vada noi posibilitati pe orizontul gri al universitatilor. Toate accentele sunt prezente aici. Bucurestean sau nu, la sfarsitul saptamanii pleci cu cel putin trei accente diferite. Daca ai fite nu te integrezi. Nu ai loc. Prieteniile se leaga instantaneu, din nevoia studentului nou- venit de a gasi oameni pe aceeasi lungime de unda cu el, cineva care sa nu-l considere nebun pentru ca profesorii parca vorbesc chineza, cineva care sa-l asigure ca a facut o alegere buna, ca nu invata degeaba.
Dimineata la ora opt capete obosite se indreapta agale catre salile de curs. Unii cer o tigara, altii dau, unii beau cafea, altii inca nu s-au trezit, unii se intreaba de ce au venit, altii isi fac planuri cand sa plece, unii cer cursuri, altii nu se deranjeaza. E ciudat. Din toate colturile tarii facultatea ii aduce la un numitor comun. Toata rebeliunea tineretii, toata seva frenetica a varstei de 19-20 de ani, se conformeaza cuminte atunci cand se apropie vreun partial. Cozile la xerox sunt infinite, scannerele functioneaza neobosite, fiecare intreaba cate ceva, profesorul le repeta, seminaristul confirma, totul merge intr-o nebuloasa ce se concretizeaza in ziua testarii. Nu ne-am schimbat prea mult din liceu. Pana la venirea vinovatului, facem cele mai exacte scheme de asezari in sala, cele mai complicate combinatii pentru ca el sa zica atat:,,Ia vino tu in prima banca". Si s-a terminat. Fiecare pentru el.
Asta e facultatea. Un liceu superior.
