Femeie Vs. Barbat (II)

Barbatul

Opusul femeii. Opusul intregii idei de feminitate. Putere, curaj etc... Oare? De ce in ultima vreme toti "barbatii" isi fac pierce-uri? Oare de ce isi dau unghiile cu lac?:)) De ce se dau cu fond de ten?(da exista si nu sunt putini) Se face o mare confuzie intre metrosexualitate si feminizare. caci da, asta se intampla in ultima vreme, barbatii se feminizeaza. Si e o ciudatenie. Poate mai mare decat homosexualitatea. Aceea era cel putin un fenomen pe cale de intelegere si acceptare. Acum nue nici una nici alta. E metrosexualitate dusa la paroxism, un paroxism superior extrem de daunator. Una e sa se ingrijeasca, si alta sa se supraingrijeasca, sa poarte haine specific prin croi damelor si culori mult prea feminine.
In concluzie, femeile se masculinizeaza iar barbatii se feminizeaza.
Oare sunt singura care vad ceva ciudat in asta ?:))

Femeie Vs. Barbat (I)

Femeia

De la mitul creatiei, la ispitirea Evei si pana in zilele noastre femeia, asa cum o vedem astazi a parcurs un drum sinuos spre a putea egala barbatului. In Biblie, femeia este amintita ca supusa barbatului, ce trebuie sa stea pururi in stanga sa, pentru a-i fi aproape de inima.
Feminitatea damelor s-a modificat dramatic in special in ultimele secole. Daca la inceput a purta pantaloni era o rusine, s-a ajuns la a purta numai pantaloni si la a renunta la fusta, din motive de confort. dar sa ne aducem aminte de stramoasele noastre ale caror fuste ample si corsete stramte le confereau o deceta aparte, o eleganta ucigatoare si aceiasi atitudine de cucerire a lumii ca in zilele noastre. A fi femeie inseamna a fi frumoasa, inseamna a te ingriji, a avea grija constant de cum arati. Ne place sa fim admirate si sa se spuna ca suntem frumoase, insa pentru asta trebuie sa ne ingrijim noi pe noi, sufletul si trupul. Acum cateva decenii Marilyn Monroe facea furori pe scenele Hollywood-iene prin feminitatea s adebordanta si prin flerul exceptional de a cuceri barbatii. Avea o calitate principala- increderea. Daca ai incredere in tine  poti cuceri lumea, poti muta muntii din loc. Daca esti bine dispusa, daca zambesti si daca privesti raul drept in ochi ai sansa sa fi mult mai apreciata decat daca esti dura, implacabila, gri.

Nume. Atat.

De la capat sa notam. Cine a inventat cuvintele de alint? Care a fost idiotul, cretinul sau imbecilul care a inventat dulcegarii siropoase de cea mai joasa speta? Cu ce e mai frumos, mai romantic sa strigi persoana iubita cu alte apelative decat iubita/ iubitul? Am auzit in seara asta o exprimare care a pus capac: insecta. Cum iti arati tu sentimentele pe care zici ca le nutresti prin cuvantul insecta? Sau alte specii de animale, plante, dulciuri, fructe? O persoana nu este o gradina zoo sau o cofetarie. Recunosc, am fost adepta unor astfel de abordari dar, privind retrospectiv imi repugna din toate madularele si din toti neuronii creierului meu. E suficienta o imbratisare pentru a inlocui intregul arsenal de agatat: printesa, papusa si alte specii de plastic. Se impune a face o distinctie clara intre gluma si obisnuinta. Una e sa faci o gluma- doua si alta e sa faci din a spune gargaune sau mai stiu eu ce dupa fiecare te iubesc, cat de neinsemnat ar fi el un obicei constant si pregnant. Incet- incet aceste exprimari se transforma in jigniri fara voie care pot aduce dupa sine un semnal de alarma, un maare semnal de alarma din partea celuilalt. Nu militez degeaba pentru forme simple, concrete, insa pline de incarcatura emotional- afectiva. Asa ca va rog, daca nu sunt singura impotriva suitei de onomatopee menite sa cheme persoana iubita dati un coment cu ok sau de acord. Macar pentru sentimentu ca nu scriu degeaba.

De la capat sa notam alta idee. Cand devine un cuvant de alint o problema? Cand ramane din semnificatia lui initiala doar un ciob care isi face loc in sufletul uman marcat de o relatie anterioara? Va spun eu. Atunci cand il auzi pentru altcineva. O melodie aparuta de curand spune asa ,, aseaza-ti capul unde vrei dar pe umarul meu era locul ei". La fel e si cu apelativele. Atunci cand un cuplu se destrama , toate simbolurile si cuvintele care pentru ei simbolizeaza ceva se pierd. Pur si simplu numai stiu de ele, numai tresar la auzirea unui sunet aparte. Sa revenim la apelative. Personal, cred ca e urat, e doar urat sa ii spui si ei cum i-ai spus celeilalte. daca tot folosesti artificii din astea verbale macar diversifica-te frate, inventeaza. Crezi ca esti mai macho daca ii zici printeso? Nu esti. Esti fraier pentru ca mereu o sa-ti aduca aminte de cine a fost inainte printesa. Si e valabil si pentru fete. Nu spun ca noi suntem mai caste. Insa ceea ce e si mai urat si depaseste granitele fine ale exagerarii si intra in nesimtire pura este ostentatia cu care o arata. De parca tu atat de fraier/a esti si nu-ti dai seama ca o face doar ca sa te enervezi sau doar ca sa te bage in seama.

De la capat sa notam concluzia. Folosirea prea multor dulcegarii duce  la diabet, deci limitati-va doar la ce este necesar. Repetarea apelativelor e Ok dar doar catre aceiasi persoana.
Mi-am incheiat pledoaria impotriva mult prea multor gargauni si albinutze prezente pe strazile din tara asta ;-)

Celei care pleacă

Ion Minulescu

,,Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.

Un cântec trist, adus din alte ţări

De nişte pasări albe – călătoare

Pe-albastrul răzvrătit al altor mări

Un cântec trist, adus de marinarii

Sosiţi din Boston,

Norfolk

Şi New York,

Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii

Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.

Şi-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt’dată un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!"

(1908)