Jurnalul unui om beat

Ce? Unde? Eu? Nu... nu-mi amintesc sa fi facut asta!
Si spui ca asa ne-am cunoscut? Nu stiu despre tine dar eu imi amintesc diferit. Desenai cerculete de fum pe tavanul gri al tavernei in timp ce-mi vorbeai despre inventii dracesti. Priveai in gol si spuneai atat de multe. Trebuia sa-mi fi dat seama. Vorbesti si de fapt nu spui nimic. Vorbele tale erau goale ca paharele de pe masa. Si-a mai luat o bere. Ea a baut apa plata si atat. Strazile Bucurestiului le pareau schimabte cand au iesit din bar. El le vedea la fel, vorbind cu un aer superior despre cat de bine cunoaste locurile acelea, cate a trait, vazut si experimentat. Ea se uita in gol. Nu-i place Bucurestiul, niciodata nu i-a placut. E rece, murdar, umed de la atata zapada, de la atat de mult noroi. O prinde de mana.
E ultimul lucru pe care si-l aminteste.

Impersonal

Critic. Mereu am facut-o. Asta stiu cel mai bine sa fac. Stiu ca nu e bine. Stiu ca ar trebui sa critici sau sa-ti spui un punct de vedere mai acid atunci cand ai in spate un bagaj de cunostinte etc. Ei bine eu nu. Imi spun parerea in stanga si-n dreapta. Si uneori am dreptate, de multe ori insa gresesc. Am invatat insa sa nu-mi mai pese. De ce ? Ei bine... compar. Pe langa critici eu compar. Cand vad in jurul meu oameni impersonali, atat de tristi, atat de prinsi in micul lor univers digital... imni spun ca e mai bine ca mine. De multe ori am vrut un telefon cu net. Acum nu mai vreau. Azi a fost o zi minunata: soare, cald, frumos. Si vedeam pe strada, in parc, la metrou, in tramvai, in magazin, la terasa, pe banca, in bar, in masina oameni langa alti oamnei.... privind cu jind in ecranele facatoare de minuni ale telefoanelor/ tabletelor/laptopurilor.
Gadgeturile imita lumea ''reala". Dar cine are nevoie de copii cand originalul este chiar la o aruncatura de bat?

Stupid.

De ceva timp am inceput sa observ oamenii din jurul meu mai mult dect inainte. Nu stiu de ce, nu stiu cum , doar observ.
Am auzit de multe ori ,,nu stii ce ai pana ce nu pierzi". Atat de disperati suntem? Asteptam sa pierdem cele mai valoroase lucuri, stricam tot ce ne face fericiti pentru ce?
Uneori cred ca ne e prea bine, ne plictiseste atata fericire nesimtita si facem ceva sa stricam. Ceva, nu conteaza ce... avem nevoie de gropi in asfalt... prea multa liniste, seninatate si pur si simplu fericire ne scarbeste. Apoi, bineinteles ne pare rau si vrem inapoi nesatul ala de fericire pura, simpla.
Si ecoul greselilor din trecut ne urmareste mereu. Orice am face.

Ipocrit.

Recent am inceput sa ma uit din nou la Sex and the city. Imi place sa urmaresc seriale de mai multe ori, de fiecare data sunt atenta la altceva. Totodata, urmarindu-le la anumite intervale de timp, inteleg ceva nou mereu. De ce imi place serialul in particular? Prieteni. Oricine trece printr-o perioada de tranzitie, mutare, schimbare a anumitor reguli/aspecte are nevoie de  prieteni, de persoane pe care sa se poata baza in momente grele. Cand exista prietenii de cativa ani, la o analiza simpla si obiectiva se pot vedea diferente intre inceput si timpul prezent.
,,Am devenit unele din femeile alea pe care le uram". Am auzit asta de cateva ori si nu stiam de ce mi se pare atat de familiara. In serial se vorbea despre femeile care se schimba cand se casatoresc, despre cum spun ca toate o sa ramana la fel etc. Eu am observat zilele trecute un tipar groaznic. Dupa o relatie de cateva luni/1 an fete de 20-21 de ani se pierd in lumea minunatei relatii pe care o au si uita de prieteni, uita de promisiunile facute si... se rezuma la noi mergem, ne place, nu stim.... De la 20 de ani? Dar la 30? Dar cand se vor marita?
Sunt feminista de cand am descoperit ce inseamna, dar in unele momente mi-as dori sa fiu un misogin. De ce? Simplu. Pentru ca strigam sus si tare, cat ne tin plamanii ca suntem independente, ca ne place sa fim singure si alte gargare de 2 lei, dar vorbim cu atata nonsalanta si usurinta despre "noi". Toata lumea si universul lor se concentreaza pe o singura persoana, asa deodata, fara avertismente date celor din jur.