Odata ce scoti o persoana din zona de ,,cunostinte" si tu insuti o ridici la gradul de ,,prieten" sau macar persoana mai apropiata ce te determina pe tine sa ii iei acest cvasiprivilegiu? Fara avertisment incepi sa te indepartezi iar celelalt te priveste cum dispari.
Dar oare tu, prieten al meu, te-ai gandit ca si tu erai prietenul meu nu numai eu al tau? sau mandria ta este prea mare si nu vrei sa recunosti? Mai stii cand veneai cu sufletul in mii de bucatele si te acultam si te ajutam sa il lipesti la loc? Nu dragul meu prieten nu mai tii minte. Tu vezi greseli, tu vezi certuri tu vezi totul negru. Si nu e prima data. Caci nu vii la mine cand nu mai stii ce sa faci, de fapt cand ai nevoie de cineva care sa spuna da, da ,da, da e bine cum faci tu. Dupa o lunga absenta cand imi uiti numarul de telefon in timp ce eu te am pe spee- dial te intorci si eu sunt acolo. Dupa ce mi-am incredintat sufletul tie tu....? Tu uiti si dispari.
Asa ca dragul meu prieten, te rog doar sa-ti amintesti zilele cand am fost acolo. Iar daca tu nu m-ai considerat niciodata prieten atunci... E vina mea.
Mi-am incheiat mini- pledoaria in favoarea prieteniei, pentru ca articolul meu sa intre in seria de clisee- acolo doar cand au nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu