Inspiratie de aici.
Avem nevoie de oameni. Noi, fiintele rationale, independente ale secolului 21 avem nevoie de oameni langa noi, oameni care, surprinzator sa ne spuna ce sa facem. Acesti oameni au definitii poetice, metaforice si alte expresii care sa ii identifice cand, de fapt, ei sunt prieteni. Ma autointitulez naiva caci adesea confund cunostintele, amicii si colegii cu prietenii si ii integrez in universul pe care il am rezervat numai pentru ei.
Daca ar fi sa o desenez viata mea ar fi o camera. Pardoseala si peretii ar fi familia- cei care raman atunci cand universul se goleste. Dulapurile, ticsite de hartii, carti, caiete si haine ar fi memoria- lucrurile pe care le stiu dar pe care nu le folosesc intotdeauna- baza pe care se articuleaza intreaga-mi fiinta. Prezentul ar fi un colt de atelier- intotdeauna prafuit de amintiri, niciodata statornic si mereu pe cale sa se prabuseasca. Pe peretele de langa el se afla cuie in care sunt atarnate chei, dar si cuie goale. Cheile sunt de la sertarele dulapurilor- sunt cele care imi permit sa accesez fisierele memoriei- indrumatorii mei- profesorii care au fost, sunt, iar spatiile goale- pentru cei care vor veni. O oglinda ingusta, dreptunghiulara, cu margini ascutite ar fi reflexia sentimentelor mele; o oglinda care se tulbura, se innegreste, se sparge si se lipeste singura la loc. Dar ce se intampla cand se schimba oglinda? Eu! Eu imi plang de mila, micsorata in mijlocul mizeriei care s-a facut in camera... Si uneori nu gasesc solutii- nu stiu cum sa ma reasamblez. Vorbeam de prieteni- ei... ei bine ei sunt praful. Da praful. Praful care imi intra in ochi si nu ma lasa sa stau, care ma obliga sa ma ridic, si in incercarea mea disperata de a scapa de el.... se face curat in camera. Asta fac prietenii- sunt enervanti cand te intreaba ,, ce ai?”, ,,ce ai patit?” dar ei te fac sa uiti... si sa vezi ca de fapt oglinda se repara de la sine, aerul din camera mea imaginara este timpul- unicul asupra caruia nu am control, pe care nu pot sa-l masor, caci nu stiu cand se va sfarsi.
Asadar, va invit sa va bucurati de praful din viata dumneavoastra, caci el va face sa-l urmariti, iar in goana aceea nebuna uitati... pur si simplu uitati si constatati ca aveti un zambet pe fata... cand totul pare negru radeti... radeti cu pofta de rasul molipsitor al prietenului dumneavoastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu